Citiți cu atenție! Acest blog este spațiul meu de exprimare liberă. Este plin de ficțiune, exagerări sau gânduri alternative inspirate din real. Nimic de aici nu reflectă realitatea, persoana mea de zi cu zi. Nimic de aici nu trebuie luat în considerare. Aici discutați cu Mr.Asonica. Cu proprietarul blogului discutați în lumea reală. De asemenea, dacă proprietarul are ceva de împărtășit cu voi o face în lumea reală, nu aici, sub nicio formă.

gândul de astãzi

Procedura cere ca dupa intalnire candidatul sa multumeasca intervievatorului pentru sansa acordata si pentru minunatul timp petrecut impreuna, dar as putea la fel de bine sa multumesc pentru prezenta irezistibila, pentru zambetele ademenitoare si cuvintele rostite incantator, pentru frumusetea din gesturile mainilor suave si ale picioarelor pline de nazbatii, exprimandu-mi nerabdarea pentru urmatoarea intalnire si speranta ca va fi la fel de pasionala, futandu-mi astfel orice sansa de a fi angajat, pentru a ramane in aceasta stare de toropeala ce aproape neaga viata. Gandul de azi e ca nimic nu se va mai schimba vreodata, va fi doar un dor prelung indiferent de activitati zilnice ca un serviciu.

Gândul zilei

Jumătate de kilogram de roșii cherry, luate de la cumătra din piață și chiar având dimensiunea tizului lor, după cum am explicat cumătrului care se minuna ce’s chichinețele alea, înseamnă mai mult decât suficiente proiectile cu care ți-aș bombarda mașina, cu urletul imaginar al unor V2-uri de care și Pynchon ar fi mândru, mai ales acum că a apărut și în română măgăoaia* lui indescifrabilă a cărei versiune englezească zace la fundul teancului de cărți de pe noptiera mea, mașină pe care n-am s-o găsesc niciodată întâmplător, așa cum închipui, parcată pe o oarecare stradă, perfect curată și perfect aliniată cu bordura, perfectă cum nicio altă mașină nu poate fi, dar pe care eu totuși mi-o imaginez așteptând docilă până ce mi-aș epuiza fiecare gând și amăgire pe ziua de astăzi împodobind-o cu zemoasele fructe**, la final lăsând sub ștergătoare un bilețel făcut din carnețelul încă neîntinat pe care îl tot plimb cu mine, care ar citi cam așa: „Cu prea mult drag, C.” și ar avea desenată o tomată ucigașă***. Inutilitatea actului și mai ales a gândului este poate motivul pentru care în mintea mea povestea s-ar desfășura pe Pizza Pie****.

* Thomas Pynchon, Curcubeul gravitației

**„for the purposes of this Directive (i.e. Council Directive 2001/113/EC of 20 December 2001 relating to fruit jams, jellies and marmalades and sweetened chestnut purée intended for human consumption), tomatoes [...] are considered to be fruit”

*** Attack of the Killer Tomatoes, 1978

**** System Of A Down, Pizza Pie

Cine nu e gata, îl iau cu lopata!

M-am mutat. Nu din București, așa cum visez, ci într-un loc mult mai comod, mai primitor și mai vesel. Pe terenul de joacă al lui Octavian! (mersi, O.! I love it!)

Cum orice mutare trebuie să fie însoțită de o schimbare și ținând cont și de cuvintele mele anterioare, în sânul Joacadeamine nu va mai fi nici Cosmin, nici Mr. Asonica și va fi un context. Voi fi mai detașat (chiar dacă la început asta înseamnă doar trecerea de la persoana întâi și a doua la ce-a de-a treia). Doar gusturile mele muzicale și cinematografice vor rămâne. Treptat vor dispărea poveștile personale și vor fi pure invenții. Așa că nu va mai fi blogul meu ci al multor altora, copii, femei și bărbați, cunoscuți sau străini, reali ori fictivi.

Poate treceți pe acolo. Veniți cu pietricelele și cleștii de rufe, vom sări la un șotron.

http://sotron.joacadeamine.ro

So long and thanks for all the fish

Privind orizontul contextului, îl văd strălucind, o fâșie pulsatilă de culori calde, e un întreg univers filiform în care într-un capăt răsare un soare palid și de-a curmezișul apune o lună sângerie.

Știu că nici 40000 de-a lungul și de-a latul, o dată și încă o dată, nu ar fi de ajuns.

După doi ani și jumătate și două bloguri consumate mi-am dat seama că ăsta nu sunt eu – cu blog personal, cu conturi pe situri de socializare, cu lucruri de împărtășit prin ciripituri de maxim 140 de caractere, cu un șir constant de văicăreli de dor și jale. Nu. Le las pe toate așa cum sunt în acest moment, nu șterg și nu dezactivez nimic. Doar că or să se acopere cu pânză de păianjeni și rugină. Și poate că am se le curăț cândva. Dar acum, vorba minunatului Douglas Adams, so long and thanks for all the fish!

3377

De-ar fi suficient!